THE SUCCESS OF THE SOCIAL WORK APPARATUS IN THE BANAT REGION
Cuvinte cheie:
identitate profesională, istoria asistenţei sociale din Banat, servicii sociale, organizaţii profesionaleRezumat
Lucrarea de faţă îşi propune să prezinte o descriere a particultarităţilor asistenţei sociale din trei judeţe ale României care fac parte din provincia Banat (Timiş, Caraş Severin şi Arad). Sunt descrise rezultatele unor analize calitative din perspectiva a patru categorii de entităţi din domeniu (instituţii publice, organizaţii nonguvernamentale, instiţutii de învaţământ universitar si organizaţii profesionale) pentru perioada 1990-2013. Sunt luate in considerare repere diacronice obţinute atât din consultarea unor informaţii de arhiva, lucrări de specialitate, surse din internet, ghiduri sociale, etc. Se va aloca un spaţiu în această lucrareşi elementelor de identitate profesională în asistenţa socială din Banat de după 1990. S-aîncercatşi o inventariere a dificultăţilor asistenţilor sociali realizate în baza unei evaluări efectuate de Asociaţia Asistenţilor Sociali din Banat şi de sucursala Timiş a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România. De asemenea, trebuie precizat că se va ţine seama şi de rolul autorului ca practicant in asistenţă socială, cadru didactic universitar în domeniu si preşedinte a două organizaţii profesionale din judeţul Timiş. Lucrarea îşi propune să fie parte dintr-o cercetare naţională care se va realiza în anul 2014, analizânduse particularităţile serviciilor sociale, ale organizaţiilor profesionale şi universităţilor carepregătesc viitorii asistenţi sociali.Referințe
Goian C. in Runcan.L.P., Ratã G. Cojocaru S. (2013) Applied Social Sciences Social Work, Cambridge Scholars Publishing, Newcastle Upon Tyne, UK
Iovita D. C. (2012) Ways Of Increasing Degree Of The Quality Of Life In The Institutions For Elderly People, Elsevier Ltd.
Laurentiu T. (2003) Sectia de Asistentã Socialã, 1992-2003, Editura Mirton, Timisoara
Livada-Cadeschi L. (2002) Sãrãcie si asistentã socialã în spatiul social românesc, Colegiul Noua Europa, Bucuresti
Manuilã, S. (1938)Institutiunile de asistentã socialã si ocrotire, Editura Institutului Central de Statistica, Bucuresti
Mãnoiu F., Epureanu V. (1996), Asistenta Socialã în România, Editura All, Bucuresti.
Polexe L. (2000) Ghidul Social al Banatului, Aprilia Print, Tmisoara
Zamfir E. (2000) Starea societãtii românesti dupã 10 ani de tranzitie, (coord. Elena Zamfir, Ilie Badescu, Catalin Zamfir), Editura Expert Bucuresti
***
Arad Branch of CNASR. Available at http://www.cnasr.ro/structuri_teritoriale-28-0-ro-Arad the date of the page’s visit October 28 2013
Caras Severin Branch of CNASR. Available at http://www.cnasr.ro/structuri_teritoriale-28-0-ro-Caras-Severin, the date of the page’s visit October 28 2013
Timis Branch of CNASR. Available at http://www.cnasr.ro/structuri_teritoriale-28-0-ro-Timis, the date of the page’s visit October 28 2013.
Activities Planning of AAS Banat. Available at: http://www.aasbanat.ro/activitati.php, the date of the page’s visit October 28 2013