MIRCEA VULCĂNESCU. LIFE AND WORK – FACTS AND ACHIEVEMENTS

Autori

  • Camelia MEDELEANU Department of Sociology and Social Work, Faculty of Philosophy and Social-Political Sciences, “Alexandru Ioan Cuza” University of Iaşi, Carol I 11, 700506, Iaşi, Romania;

Cuvinte cheie:

sociologie, filosofie românească, criza economică, dezvoltarea României

Rezumat

Mircea Vulcănescu a fost un spirit viu şi necantonat în marginile strâmte ale strictei specialităţi. Cultura de specialitate, filosofică, economică, sociologică, politică şi generală premisă şi suport ale unei fructuoase comunicări interumane la scară naţională şi inter-naţională – reprezintă una dintre cele mai alese trăsături definitorii ale personalităţii sale. Datorită acestor calităţi deosebite, unanim recunoscute, Mircea Vulcănescu a devenit, la numai 24 de ani, în anul 1928, titular în catedra condusă de Dimitri Gusti, iar apoi, rând pe rând, director general al Vămilor, director al Datoriei Publice în Ministerul Finanţelor, director al Casei Autonome de Finanţare şi Amortizare, preşedinte al Casei Autonome a Fondului Apărării Naţionale şi subsecretar de stat în cadrul Ministerului de Finanţe; evenimentele n-au trecut şi nu poat trece neobservate; s-au înscris în epocă şi în posteritate, ca un momente de referinţă. În proporţii şi orizonturi diferite, Mircea Vulcănescu, a generat şi inspirat căutări şi aspiraţii noi şi a intrat definitiv în galeria marilor cărturari şi patrioţi români, preocupaţi de trecutul, prezentul şi viitorul României.

Referințe

Butoi, I. (2013). Mircea Vulcănescu. Argument [Mircea Vulcănescu. Argument]. available: http://sas.unibuc.ro/mircea_vulcnescu_mv (accesed: 6 iulie 2016).

Ciublea, T.G. (2010). Tratat de doctrine economice – universale şi româneşti [Treaty of economic doctrines – universal and romanian]. Editura Arefeana, Bucureşti.

Constantinescu, N.N., Constantinescu, I. (2005). Istoria gândirii economice româneşti ilustrată prin portrete de economişti români [History of Economic Thought illustrated by portraits of economists romanian]. Editura Milena Press, Bucureşti.

Constantinescu, N.N. (1999). Istoria gândirii economice româneşti [Romanian History of Economic Thought]. Editura Economică, Bucureşti.

Diaconu, M. (2000). Şcoala sociologică a lui Dimitrie Gusti.

Documentar sociologic [Dimitrie Gusti's sociological school. sociological documentary]. Editura Eminescu, Bucuresti.

Diaconu, M. (2003). Mircea Vulcănescu – publicist [Mircea Vulcănescu – publicist]. In Vulcănescu, M. De la Nae Ionescu la “Criterion” [Nae Ionescu from the ”Criterion”]. Ediţie îngrijită de Diaconu, M. Humanitas, Bucuresti.

Dumitraşcu, V. (2009). Portrete de sociologi care au continuat proiectul şcolii gustiene [Portraits of sociologists who continued the school gustiene]. In Bădescu, I., Oancea Cucu, O., Şişeştean, G. Tratat de sociologie rurală [Rural Sociology Treaty]. Editura Mica Valahie, Bucureşti.

Geană, G. (2002). O fericită întrupare a spiritului românesc: Mircea Vulcănescu [A happy incarnation of the spirit of Romanian Mircea Vulcănescu]. Prefaţă la Vulcănescu, M. Războiul pentru întregirea neamului. Dimensiunea românescă a existenţei [War of Unifying the Nation. Novelistic Dimension of Existence]. Editura Criterion, Bucureşti.

Herseni, T. (1996). Mircea Vulcănescu (1904-1952). In Manuscriptum. XXVII(1-2).

Ianoşi, I. (1996). O istorie a filosofiei româneşti – în relaţia ei cu literatura [A history of Romanian philosophy – in her relationship with literature]. Editura Biblioteca Apostrof, Cluj-Napoca.

Ionescu, T. (1996). Istoria gândirii economice din România [History of Economic Thought in Romania]. Editura Economică, Bucureşti.

Moldovan, R. (1977). Economia României în perioada 1934-1938 [Romania's Economy during 1934-1938]. In Progresul economic în România 1877-1977 [Economic progress in Romania 1877-1977]. Editura Academiei, Bucureşti.

Păiuşan, R. (2006). Gândirea economică românească în perioada interbelică [Romanian economic thinking between the wars]. Editura ASE, Bucureşti.

Roman, T. (2009). Revanşa târzie a lui Mircea Vulcănescu. Cuvânt înainte [Late Mircea Vulcănescu revenge. Foreword]. In Vulcanescu, M. Spre un nou medievalism economic. Scrieri economice [Towards a new economic medievalism. Economic writings]. Edited by M. Diaconu. Editura Compania, Bucureşti.

Schifirneţ, C. (2009). Sociologie românească modernă [Modern Romanian Sociology]. Editura Criterion, Bucureşti.

Tătar, V.M. (2007). Doctrine, politici şi realităţi economice în România între anii 1920-1989 [Doctrine, political and economic realities in Romania between 1920-1989]. Editura Risoprint, Cluj-Napoca.

Todosia, M. (1967). Teorii burgheze din perioada interbelică cu privire la industriali-zarea României [Bourgeois theories interwar Romania on industrialization]. Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Al.I.Cuza”, Secţiunea a III-a, Monografii.

Văcărel, I. (1995). Economişti financiari – promotori şi apărători ai interesului naţio-nal [Financial economists – promoters and defenders of national interest]. Editura Acade¬miei Române, Bucureşti.

Vulcănescu, M. (2003). De la Nae Ionescu la “Criterion” [Nae Ionescu from the ”Criterion”]. Edited by M. Diaconu. Humanitas, București.

Vulcănescu, M. (2004). Bunul Dumnezeu cotidian. Studii despre religie [Good God daily. Studies about religion]. Edited by M. Diaconu. Humanitas, București.

Vulcănescu, M. (2009). Spre un nou medievalism economic. Scrieri economice [Towards a new economic medievalism. economic writings]. Edited by M. Diaconu, Editura Compania, Bucureşti.

Fișiere adiționale

Publicat

2017-01-06